Drumul după clopoțel: poveștile absolvenților noștri

Fiecare generație de absolvenți lasă în urmă amintiri, experiențe și povești care rămân vii în sufletul celor care i-au cunoscut. Pentru a descoperi cum le-a fost drumul după ce au părăsit băncile școlii noastre, am stat de vorbă cu câțiva foști elevi.
Le-am adresat următoarele întrebări:
⦁ Ce v-a plăcut cel mai mult la liceul nostru?
⦁ Cum ați descrie în câteva cuvinte anii de liceu?
⦁ Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o și cum ați depășit-o?
⦁ Ce profesor sau materie v-a inspirat cel mai mult și de ce?
⦁ Ce sfat ați da unui elev care intră în clasa a IX-a?
⦁ Unde vă vedeți peste 5 ani?


Ryana ne mărturisește că:
⦁ ,, Cel mai mult mi-a plăcut la acest liceu implicarea profesorilor. De cele mai multe ori apelam la ei atunci când aveam o problemă sau când simțeam nevoia să vorbesc cu cineva. Pentru mine nu au fost simple cadre didactice, ci și prieteni, mentori care au știut să se apropie de noi.
⦁ Aș descrie anii de liceu prin „haos”, „răbdare”, „înțelegere” și „perseverență”.
⦁ Cea mai mare provocare pe care am întâlnit-o a fost atunci când am organizat Balul Bobocilor, pentru că până anul trecut, în liceul nostru balul avea o altă semnificație, iar eu mi-am dorit să aduc o schimbare care să creeze legături între elevi și, totodată, să ajute liceul nostru. Am întâmpinat multe dificultăți, însă ele m-au făcut să realizez că, dacă îți dorești ceva cu adevărat, trebuie să înveți să accepți fiecare provocare, indiferent de cât de complexă pare a fi.
⦁ Nu pot alege un singur profesor… Toți s-au implicat în formarea mea într-o anumită măsură, fie cu sfaturi despre viață, îndrumări sau chiar mustrări atunci când era nevoie.
⦁ Chiar dacă nu sunteți mulțumiți de alegerea făcută, nimic nu este întâmplător! Încercați să vă implicați în cât mai multe proiecte, fiți serioși și luați lucrurile treptat. Nu lăsați învățatul pe ultima secundă și ascultați sfaturile profesorilor.
⦁ Peste 5 ani mă văd în continuare învățând, pentru studiile de master, și cu siguranță la un loc de muncă ce mă atrage și pentru care să nu simt că muncesc din nevoie.”


Și Alexandru ne-a împărtășit că:
⦁ ,,Anii de liceu au însemnat pentru mine un colectiv călduros, dar mai ales mi-a placut dedicarea profesorilor, care au știut mereu să ne îndrume și să ne inspire.
⦁ Sunt ani de neuitat, poate chiar cei mai frumoși ani din viață.
⦁ Totuși, au existat și provocări – una dintre ele a fost teama de a vorbi în public, pe care am încercat treptat să o depășesc.
⦁ Îmi amintesc cu drag de doamna profesoară de logică, Mirela Sandu, care, prin modul de predare, m-a făcut să iubesc această materie și să privesc altfel modul de a gândi și de a raționa.
⦁ Dacă ar fi să le transmit ceva celor care urmează aceiași pași, le-aș spune să o ia ușor, să se bucure de fiecare clipă și să profite de toate oportunitățile pe care le oferă acești ani.
⦁ Privind spre viitor, peste cinci ani mă văd într-o poziție în care să fi crescut atât profesional, cât și personal, construindu-mi drumul pe baza lecțiilor învățate și a experiențelor trăite în această perioadă.”


La rândul său, Alice ne spune că:
⦁ ,,Cel mai mult mi-a plăcut faptul că atmosfera din liceul nostru a fost întotdeauna ca cea dintr-o familie: mereu a existat sprijin, înțelegere și apropiere între profesori și elevi, lucru care a făcut anii de liceu mai frumoși.
⦁ Anii de liceu i-aș descrie ca fiind plini de energie, oportunități și oameni care au făcut fiecare zi mai specială.
⦁ Cea mai mare provocare a fost să ies din zona mea de confort. Am reușit treptat, implicându-mă în activități care m-au ajutat să fiu mai deschisă către noi experiențe.
⦁ Psihologia m-a inspirat cel mai mult pentru că m-a ajutat să înțeleg mai bine comportamentul oamenilor, emoțiile și relațiile, făcându-mă să privesc lumea dintr-o perspectivă mai empatică.
⦁ Aș sfătui un elev care intră în clasa a IX-a să fie deschis la experiențe noi, să își facă prieteni, să ceară ajutor atunci când are nevoie și să își organizeze timpul astfel încât să învețe constant, dar și să se bucure de anii de liceu.
⦁ Peste 5 ani mă văd făcând ceea ce îmi place, dezvoltându-mă și având experiențe care să mă ajute să cresc atât pe plan personal, cat si pe plan profesional.”


Discuțiile cu foștii noștri absolvenți ne arată că, deși drumul fiecăruia este diferit, un lucru rămâne comun: anii petrecuți în școala noastră lasă amintiri și lecții care ne însoțesc toată viața. Sfaturile și poveștile lor ne amintesc că e important să ne bucurăm de fiecare etapă, să învățăm din provocări și să ne urmăm pasiunile cu mult curaj.
Le dorim tuturor absolvenților succes în toate, iar pe voi, dragi cititori, vă incurajăm să visați măreț și să vă bucurați de fiecare moment cu entuziasm și pasiune!

Articol realizat de Cristina Balint și Antonia Jicmon.

error: Content is protected !!