In viata, cu un gest mic poti face un bine imens cuiva, iar Dumnezeu te va rasplati mai tarziu.
Odata, in drumul meu de la scoala spre casa, m-am oprit la covrigaria “Luca” ca sa imi iau niste covrigi. In imediata apropiere statea un sarman batranel, slab, cu ochii aproape inlacrimati. Dupa ce am luat covrigii s-a uitat lung la mine, apoi mi-a cerut 2 lei, probabil era infometat si voia si el sa isi cumpere un covrig. M-am gandit ca el inaintat in varsta, nu isi poate castiga bani singur, pensie cine stie avand sau nu, spre deosebire de altii mai tineri care ar putea munci sa isi castige un ban cinstit. Am deschis portofelul, am scos 10 lei si i-am intins dumnealui. A exclamat de fericire, vanzatoarea se speriase si chiar il certase pentru exclamatia zgomotoasa. Batranelul o ignorase, foarte entuziasmat a spus “haide sa iti pup mana”. Mirat fiind, i-am spus sa cheltuiasca banii in mod chibzuit si ca nu vreau nimic la schimb. Intr-un final mi-a urat toate cele bune iar eu i-am multumit pentru urale. Apoi am plecat spre casa mandru, cu gandul ca desi pentru unii 10 lei nu par multi bani, unii chiar ar face multe pentru aceasta bancnota.
Doi ani mai tarziu, intr-o seara de toamna, destul de intuneric fiind, ma indreptam spre casa, insa nu la oras ca in cazul ci mai sus, ci la tara. Eram intr-o parte a satului unde luminile stalpilor se stricasera recent. Trebuia sa trec de acea parte in bezna totala, neavand o lanterna la indemana. Nu imi era frica, dar au inceput sa latre mai multi caini deodata iar sunetul se intensifica. Am decis sa grabesc pasul iar pana la urma am luat-o la fuga, insa m-am impiedicat. Am aterizat in apropierea unei gospodorii. Ma lovisem la cap si pentru 3 secunde nu realizasem ce se intampla, pana cand o lumina puternica imi batea in ochi. Nu era raiul, era lanterna pe care proprietarul gospodariei imi indreptase-o spre ochi. M-a ridicat si m-a servit in casa, oferindu-mi un ceai cald si o carpa cu apa rece care mi-a pus-o in locul in care m-am lovit. I-am multumit si apoi mi-a oferit o lanterna ca sa pot vedea drumul si ca sa ajung la timp la cina.
Scris de: Palistan Paul Cosmin, elev in clasa a XI-a D