Hramul Colegiului National Catolic “Sf. Iosif”

Pe data de 19 martie, Colegiul Romano-Catolic “Sf. Iosif” din Bacău și-a sărbătorit hramul, un eveniment așteptat cu nerăbdare de întreaga comunitate liceală. Pentru noi, ca boboci în această unitate de învățământ, a fost pentru prima dată când am trăit de aproape această tradiție, iar atmosfera fermecătoare și deosebită a zilei ne-a surprins plăcut. Holurile, capela liceului și chipurile oamenilor din jur transmiteau ceva aparte, un sentiment greu de exprimat prin cuvinte, undeva între mândria și bucuria de a face parte din acest colegiu. Hramul nu este doar o sărbătoare religioasă, ci și un moment în care întreaga  comunitate se oprește din agitația zilelor obișnuite pentru a se gândi la valorile care definesc acest liceu.

În centrul acestui eveniment s-a aflat Sfânta Liturghie, unde am avut onoarea de a asculta omilia episcopului de Iași, Iosif Păuleț, iar profunzimea cuvintelor exprimate aveau să rămână întipărite în mintea celor care au ascultat și le-au dat înțeles vorbelor acestuia.Deși mulți elevi și-au pierdut interesul și s-au plictisit de la bun inceput, se regăsesc niște idei valoroase în esența predicii. Una dintre acestea este responsabilitatea pe care noi trebuie să ne o asumăm în funcție de angajamentul nostru în societate, având ca exemplu pe patronul acestui colegiu, Sfântul Iosif(Verba docent, exempla trahunt adică „Vorbele învață, exemplele atrag/ghidează”). Viața sa a fost plină de încercări, dar asumându-și angajamentul ca tată și soț reușește prin promptitudine, devotament și credință să își împlinească misiunea. Astfel, ne îndeamnă să ne respectăm principiile și să trăim autentic în mijlocul tuturor responsabilităților noastre.  

Un alt concept evidențiat este modul în care ne arătăm credința față de Dumnezeu. A fi credincios Domnului nu presupune ore întregi de rugăciune sau participarea la Sfânta Liturghie în fiecare zi, ci implică fapte, adică stilul de viață dedicat sănătății noastre fizice și mentale, cum ne iertăm semenii care au greșit față de noi sau păstrarea calmului în situații conflictuale și copleșitoare.O rugăciune de 5-10 minute rostită din inimă în fiecare zi este destul pentru al cinsti pe Isus cu vorbele. 

Însă motivul datorită căruia slujba a avut un impact atât de profund asupra noastră este prezența armonioasă a corului “Flores Amicitiaedirijat de Prof. Adrian Farcaș împreună cu părintele organist, Liviu Focioroș, care și-au arătat devotamentul asemenea Sfântului Iosif prin ore suplimentare și solicitante de repetiții zilnice. 

După celebrarea Sfintei Liturghii,seminariștii liceului au servit participanții cu felii de cozonac, iar ca amintire, profesorii au făcut poze cu elevii lor. Aceste momente simple, dar pline de căldură, au fost poate cele mai frumoase ale zilei, clipe în care eram o comunitate unită. La final, fiecare dintre noi a plecat acasă cu ceva în plus față de cum a venit, poate cu un gând, un zâmbet sau doar cu sentimentul că ziua aceasta a contat atât pentru noi cât și pentru persoanele prezente la hram. 

Interviuri boboci 9E

  • Pal Adrian: ”Am rămas cu amintirea că domnul profesor de informatică Enea Petru-Gabriel fugărea pe elevi prin băile liceului.” 
  • Chelaru Gabriel și Chelaru Rafael: ”Am simțit colegialitatea și spiritul comunității unite.” 
  • Farcaș Petric: “Am stat la liturghie mi s-a părut bine.”  
  • Feghet Vlăduț: “A fost bine, am dus darurile, am avut puține emoții, dar m-am simțit plin de har.”  
  • Palea Răzvan: ”Am stat pe scări și am ascultat ce a spus Prea Sfințitul Episcop.”  
  • Niță Victor: “Pregătirile au fost grele, dar s-a meritat, având în vedere că eram alături de cor. A fost o experiență frumoasă să cânt cu corul școlii.” 
  • Felix Doboș: “Mi s-a părut foarte interesant cum a cântat corul.” 
  • Tamaș Gabriel-Leonardo: ”Prezența corului m-a emoționat, atunci am simțit că am fost foarte apropiat de Isus.” 
  • Cocheor Paul-Cristian: ”O experiență plăcută, dar diferită de hramurile la care am mai participat. Am avut o atenție deosebită la liturghie, iar vorbele episcopului au rămas întipărite în mintea mea.” 
  • Leticia Bondea: ”A fost un moment foarte deosebit. Am mai participat la hramuri, dar niciodată nu a fost atât de frumos. Mi-a plăcut foarte mult deoarece s-au adunat mulți preoți și a fost o atmosferă caldă și spirituală.” 
  • Rafael Acaterinei: ”Hramul a însemnat foarte mult pentru mine, deoarece am fost la cor. A fost un moment de neuitat, m-a uns la inimă.” 
  • Daria Gabor: “Mie mi s-a părut fenomenal cum a cântat corul școlii. La unul dintre cântece am acompaniat la vioară, iar rezultatul a fost superb. De asemenea, am fost surprinsă de numărul mare de oameni care au venit și s-au bucurat de sărbătoare împreună cu noi.” 

La tine alergăm, fericite Iosife, în necazul nostru și plini de încredere cerem ocrotirea ta, după aceea a sfintei tale soții. 

Echipa de redacție :

  • Redactor-șef: Prof. Enea Petru-Gabriel 
  • Fotoreporteri: Daniel Calistru și Patriciu Benchea 
  • Redactarea textului: Ciobanu Giusepe-Ștefan și David Maria-Ioana 
  • Structură și formatare: Rusu Alin-Gabriel și Simone Dante 
  • Interviuri realizate de: Tătărășanu Amalia-Maria și Budău Daria Rebeca