Școala altfel CNCSI

Școala altfel pentru Colegiul Național Catolic “Sf. Iosif” Bacău reprezintă perioada în care se pune stop ritmului alert al învățăturii și se organizează diferite activități de către profesorii școlii în funcție de preferințele fiecăruia.În această perioada destinată recreeri fiecărui elev,  profesorii se vor ocupa de tot ceea ce înseamnă activități și umplerea timpului elevilor în săptămâna școlii altfel.De asemena, această perioadă nu este concepută pentru înlocuirea ei cu o vacanță de o săptămâna în care elevii își pot petrece timpul după cum consideră ei că ar trebui să facă, ci este o perioada în care profesorii și elevii se pot cunoaste mai bine și pot comunica mai mult unii cu ceilalți. 

          Bineînțeles că desfășurarea activităților va avea loc în funcție de posibilitățile pe care le au cadrele didactice și elevii.Iar în funcție de caz acestea sunt:     

activități fizice, care presupun comunicarea directă    

activități online, care le înlocuiesc pe cele fizice pentru că au fost și vor mai fi perioade în care oamenii nu au voie să interacționeze direct pentru sănătatea lor fizică.   

                                              Școala altfel-fizic  

         Școala altfel desfășurată fizic presupune activități pe clase dar și activități în care toate clasele se unesc pentru a dezbate o problemă actuală cum ar fi adicțiile pentru droguri în rândul tinerilor, pentru a viziona o piesă de teatru, pentru a merge la Ateneu etc. Aceste activități sunt în special concepute pentru stimularea gândirii corecte dar și pentru descoperirea lumii contemporane.Ajută elevii să găsească subiecte de discuții cu profesorii, colegii și prietenii lor.           

Mai există și posibilitatea ca diriginții împreună cu elevii să organizeze o mică excursie în țară de o zi sau câteva zile pentru a petrece timpul împreună și a creea amintiri plăcute.

                                          Școala altfel-online         

Școala online,după cum se știe, rupe legătură directă dintre profesor-elev și elev-elev, activitățile având mai puțin impact asupra celor care primesc mesajul adică asupra elevilor.În ciuda acestor defecte, școala online nu împiedică cadrele didactice în a desfășura activități.Școala altfel în online implică anumite teme care se discută în rândul elevilor împreună cu oameni specializați în domeniu pe meet sau zoom, vizionarea filmelor și documentariilor împreună cu profesorii, interviurile cu anumite personalități din lumea teatrului care permint elevilor să adreseze întrebări actorilor,cursuri de anti-drog etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *