Bună tuturor!
Mă numesc Tamaș Lucia, sunt elevă în clasa a 11-a C și am 17 ani, da exact, acea vârstă în care ar cam trebui să îți faci câteva repere în ceea ce privește viitorul tău. Așa că, în rândurile ce urmează, vă voi împărtăși câteva idei cu privire la perspectiva viitorul meu.
Dacă citești acest articol și te afli la vârsta adolescenței, cu siguranță ai auzit de nenumărate ori afirmația :”gândește-te din timp ce vrei să faci pe viitor” ; dacă vă regăsiți printre norocoși ce știu dintotdeauna pe ce drum o vor lua pe mai departe, acestă frază poate fi ceva obișnuit, ce nu vă creează prea multe emoții. Totuși, dacă faceți parte din categoria “mi-e frică să mă gândesc la ce voi face în viitor”, acestă afirmație cu siguranță vă declanșează o senzație de neliniște și agitație.
Alegerea carierei este o etapă dificilă, este momentul în care ni se decide viitorul, poate de aceea multora le este teamă și simt o enormă dificultate în luarea acestei decizii.
Experiența mea personală în ceea ce privește creionarea viitorului a fost astfel:
M-am ferit mereu de a lua o decizie serioasă în ceea ce îmi privește viitorul. Nu știu să explic exact motivul. Poate să fii fost din cauza fricii de a nu spulbera fanteziile din copilărie (îmi doream să ajung o interpretă faimoasă), altfel nu-mi explic. Totuși, timpul nu stă pe loc, și cum înaintam în vârstă întrebarea se tot făcea auzită din toate părțile. Poate că această presiune a timpului și faptul că oamenii din jur își exteriorizau viziunea proprie, m-a îndemnat să am curajul să “visez” puțin.
Astfel că, în urmă cu două luni, am dat la o parte teama și mi-am creat un reper pentru viitor. De mare ajutor mi-a fost și ideea că “nimic nu este definitiv” (tradus pentru mine – alege acum ceva, pornește pe acel drum, pe parcurs vei avea libertatea să continui și cu altceva-).
De asemenea, m-au ajutat și testele de personalitate pe care le-am tot completat, experiențele pe care le-am trăit, făcându-mă să mă cunosc mai bine.
Prin urmare, în viitor aș vrea să urmez Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Iași. Am ales această facultate pentru că aș vrea să devin psihoterapeut, sau ceva tot din acestă ramură. Testele de personalitate reconfirmându-mi faptul că aș fi potrivită să ajut oamenii interactionând cu ei.
Orașul nu a fost neapărat alegerea mea, ci mai degrabă “destinul”, frații mei fiind și ei studenți acolo.
Asta este viziunea mea actuală. E ceea gândesc eu acum despre mine, pentru mine. Totuși orice cale mi-aș alege în viitor, aș dori ca în primul rând să îmi placă și să fie doar alegerea mea (fără influențe exterioare), pentru ca să o pot face cu drag, fapt ce mă va ajuta să ating ținte înalte.
Tamas Lucia-Clasa a XI a C