Hramul Colegiului și seminarului: Sfântul Iosif – tatăl purtător de grijă și „un altfel de profesor”

Miercuri, 19 martie 2025, Colegiul și seminarul au fost în sărbătoare, celebrând hramul într-o atmosferă plină de emoție și bucurie. Întreaga comunitate educațională s-a reunit pentru a marca ziua patronului spiritual al școlii, Sfântul Iosif, soţ al Mariei, tată al lui Isus și patron al colegiului și seminarului nostru.

Momentul central al zilei a fost Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iași. La începutul Sfintei Liturghii, PS Petru Sescu le-a transmis celor prezenți salutul și gândurile bune din partea episcopului de Iași, PS Iosif Păuleț. În predica sa, legându-se și de faptul că la colegiu era „Școala Altfel”, l-a descris pe Sfântul Iosif ca fiind „un profesor altfel”. Nu prin vorbe, ci prin fapte. Acesta ne-a invitat să-l privim pe Sfântul Iosif ca pe un „altfel de profesor”, un model de grijă, înțelepciune și credință.

La eveniment au participat preoți formatori, profesori, elevi, părinți, dar și invitați speciali din administrația locală și județeană, printre care doamna Cristina Breahnă-Pravăț, președinte al Consiliului Județean Bacău, și domnișoara Emilia Gal, subprefect de Bacău.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-1.png

Atmosfera a fost completată de corul colegiului, ,,Flores Amicitiae”, dirijat de domnul prof. Adrian Farcaș și acompaniat la pian de pr. prof. Liviu Focioroș, care a dat un plus de solemnitate evenimentului. Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru oportunitatea pe care ne-a oferit-o de a fi în comuniune unii cu alții sub ocrotirea Sf. Iosif!