Întrebarea „De ce există rău în lume?” este una profundă și complexă, care a preocupat gândirea umană de-a lungul secolelor. În fața răului – sub toate formele sale, de la suferință și nedreptate până la conflicte și catastrofe naturale – oamenii au căutat răspunsuri atât în filozofie, cât și în religie. În acest articol, vom explora răul din perspectiva teologică a Bisericii Catolice, completată de documentele semnificative ale Conciliului Vatican II, și vom analiza, de asemenea, abordările filozofice. În final, vom argumenta în favoarea viziunii teologice catolice, subliniind importanța înțelegerii răului în contextul iubirii divine și al mântuirii.
I. Răul în viziunea Bisericii Catolice
Biserica Catolică, învățătura sa teologică și documentele Conciliului Vatican II, oferă o viziune clară asupra naturii răului și asupra locului său în viața umană și în istoria mântuirii. Conform învățăturii Bisericii, răul nu este o forță creată sau o voință divină, ci o realitate permisă de Dumnezeu din cauza darului fundamental al liberului arbitru acordat omului.
1. Liberul arbitru și răul moral
În documentul Gaudium et Spes (Constituția Pastorală despre Biserica în Lumea Contemporană), Biserica Catolică subliniază importanța liberului arbitru al omului, dar și responsabilitatea pe care aceasta o presupune. În articolul 17, se spune: „Omul, deși este capabil de mult bine, are în el o tendință naturală spre rău.” Această „tendință” către rău provine din abuzul liberului arbitru, care este fundamentul condiției umane. Potrivit Bisericii, răul moral apare atunci când omul, dotat de Dumnezeu cu darul libertății, alege să se abată de la voința divină.
Astfel, răul moral nu este creat de Dumnezeu, dar este permis de El pentru a păstra libertatea esențială a omului. Dacă Dumnezeu ar fi impus omului să aleagă întotdeauna binele, acest lucru ar însemna că omul nu ar fi liber să își manifeste iubirea față de Dumnezeu și față de ceilalți. În această viziune, răul nu este o parte a planului divin, ci o posibilitate ce apare atunci când omul își folosește greșit darul libertății.
2. Răul fizic și suferința: o provocare pentru umanitate
În ceea ce privește răul fizic și suferința, Biserica Catolică recunoaște că durerea și moartea sunt realități dureroase și incomprehensibile, dar nu sunt rezultatul unei voințe malefice a lui Dumnezeu. În schimb, suferința este legată de natura umană căzută și de impactul păcatului original. Potrivit Bisericii, deși Dumnezeu nu a creat răul și suferința, El poate adresa aceste realități prin planul mântuirii și prin prezența sa în mijlocul suferinței umane.
Conciliul Vatican II, în documentul Gaudium et Spes (articolul 22), afirmă că, în ciuda răului și suferinței, „Dumnezeu nu este absent din lume” și „își iubește toți copiii”. Răul și suferința pot avea un sens profund în cadrul planului divin de mântuire. Astfel, chiar și în fața răului fizic, Biserica încurajează credința că Dumnezeu nu este nepăsător, ci, prin mântuirea adusă de Cristos, răul poate fi transformat în ceva pozitiv, prin speranța în viața veșnică.
3. Păcatul originar și răul în lume
Un punct central al învățăturii catolice este păcatul originar, care este văzut ca începutul răului în lume. Conform învățăturii Bisericii, păcatul originar a fost comis de primii oameni, Adam și Eva, care au ales să se abată de la voința lui Dumnezeu și, astfel, au adus răul în lume. În acest sens, răul moral și suferința nu sunt doar urmări ale alegerilor individuale, ci și urmări ale unui act originar, care a afectat întreaga umanitate.
Conciliul Vatican II, în documentul Dei Verbum (Dogma despre Revelația Divină), subliniază faptul că Dumnezeu, deși permite răul, nu îl vrea și nu îl provoacă. De fapt, învățătura catolică ne învață că Dumnezeu a creat omul „bun” și că răul a intrat în lume prin alegerile libere ale ființelor umane. Dumnezeu, însă, nu abandonează omenirea, ci a trimis pe Fiul Său, Cristos, pentru a înfrunta răul și a-l înfrânge prin moartea și învierea sa. Astfel, învățătura catolică subliniază victoria lui Cristos asupra răului și promisiunea restaurării ordinii originare în Împărăția lui Dumnezeu.
4. Teodiceea: cum poate un Dumnezeu bun să permită răul?
Problema teodiceei – întrebarea despre cum poate un Dumnezeu bun și atotputernic să permită răul în lume – este un subiect adânc abordat în învățătura catolică. Conform Gaudium et Spes, răul nu este considerat o realitate divină, ci o deficiență în ordinea bunului, rezultată din abuzul liberului arbitru al omului. Dumnezeu permite răul în lume pentru că, în înțelepciunea divină, El poate aduce din rău un bine mai mare. Astfel, chiar și atunci când răul pare să domine, există întotdeauna posibilitatea ca acesta să fie transformat prin iubirea divină și prin mântuirea adusă de Cristos.
Conciliul Vatican II în Gaudium et Spes (articolul 22) explică că „Dumnezeu, care este bun și atotputernic, nu este sursa răului, dar răul nu rămâne fără rost în planul divin. În esență, răul nu este opus bunului, ci mai degrabă, un fel de corupere a bunului”. Aceasta înseamnă că răul nu poate anula intenția divină de a aduce binele suprem. Chiar și în fața suferinței și a răului, Biserica învață că Dumnezeu poate transforma această realitate prin mântuire, făcând posibilă victoria asupra răului în viața veșnică.
II. Răul în viziunea filozofică
În paralel cu viziunea teologică, filozofia a încercat, de asemenea, să explice existența răului. Filosofi ca Jean-Paul Sartre și Friedrich Nietzsche au argumentat că răul provine din natura umană, din dorințele și alegerile individuale, iar alții, cum ar fi Karl Marx, au văzut răul ca o consecință a structurilor sociale inechitabile. Totuși, răul, în viziunea filozofică, este adesea un fenomen legat de condițiile istorice și sociale, mai degrabă decât de o cauză supranaturală sau spirituală.
În contrast cu această abordare, teologia catolică adaugă o dimensiune transcendentă: răul nu este doar un fenomen uman, ci o realitate spirituală care face parte din drumul mântuirii. În timp ce filozofia umanistă poate explica răul ca o eroare umană, Biserica catolică subliniază că răul poate fi depășit prin comuniunea cu Dumnezeu și prin mântuirea adusă de Cristos.
III. Concluzie: De ce există rău în lume?
În concluzie, răul există în lume nu ca o creație divină, ci ca o consecință a abuzului de liber arbitru de către om și a căderii în păcatul originar. Biserica Catolică învață că Dumnezeu a permis răul din respect pentru libertatea omului, dar răul nu este un cuvânt ultim în istoria mântuirii. Cristos a venit în lume pentru a înfrunta răul, a-l înfrânge și a aduce mântuirea, iar învățătura Bisericii ne încurajează să avem încredere în iubirea divină, care poate transforma răul în bine.
În fața suferinței și a răului, Biserica Catolică propune o viziune de speranță: răul nu are ultimul cuvânt. Dumnezeu, prin iubirea sa mântuitoare, poate aduce din întuneric lumina și poate transforma toată suferința în oportunități de mântuire. Acesta este mesajul plin de speranță al Evangheliei și al învățăturii Bisericii, un mesaj care răspunde răului cu iubire și cu promisiunea vieții veșnice.
Articol realizat de: Tutu George, Balint Cristina, Jicmon Antonia, Baciu Alisia
