Ce este Banca pentru Alimente? 
Hai să aflăm împreună!

  •  Banca pentru Alimente reprezintă una dintre cele  mai eficiente și umane soluții pentru combaterea  risipei alimentare și sprijinirea persoanelor aflate în  dificultate. Într-o lume în care milioane de tone de  alimente sunt aruncate anual, în timp ce numeroși  oameni suferă de foame sau lipsuri, acest concept  devine din ce in ce mai important.
  •  Banca pentru Alimente este o organizație non-  profit care colectează produse alimentare  neperisabile și le distribuie către organizații caritabile, cum ar fi cantinele sociale, centrele pentru persoane vulnerabile sau adăposturi. Scopul principal este de a reduce risipa și de a ajuta comunitățile defavorizate.

  • Importanța unei astfel de bănci se reflectă și în rolul educativ. Ea crește nivelul de conștientizare în rândul populației privind risipa alimentară. Campaniile și parteneriatele dezvoltate de o astfel de bancă pentru alimente încurajează schimbarea comportamentelor. Oamenii devin mai atenți la consum, iar companiile sunt motivate să adopte practici mai sustenabile.
  • La acest voluntariat s-au implicat și elevi ai liceului nostru, “Colegiu Național Catolic Sfântul Iosif”, cu bucurie și entuziasm.
  • Colectele s-au organizat în perioada Crăciunului, respectiv a Paștelui.
  • Colecta de Crăciun s-a organizat între datele: 5-7 decembrie și a fost un adevărat succes. S-au strâns multe alimente și s-au învins multe frici, printre care și teama de a vorbi în public sau cu persoane necunoscute.

Mai jos puteți găsi mărturiile voluntarilor din colegiul nostru:

“Acesta a fost primul meu an ca voluntar și deja știu că mai vreau. Când stăteam în întâmpinarea oamenilor, împărțind pungi și vedeam că lumea chiar voia să doneze, mi se umplea inima de bucurie știind că acele alimente vor ajunge la familiile nevoiașe. Nu îmi pare rău deloc că mi-am dedicat timpul pentru a ajuta câteva familii.” -Ghiunghiuș Cosmin-a IX-a D

“Ca participanta la aces voluntariat aș vrea să vă mărturisesc experiența mea personală în acest proiect. Pentru mine, Banca pentru Alimente nu înseamnă doar statul în picioare ore în sir și comunicarea cu oamenii pe care nu îi cunosc. Pentru mine, Banca pentru Alimente înseamnă crearea unor prietenii strânse, combaterea fricii de a discuta cu persoane pe care nu le cunosc, și realizarea unor fapte mărețe care pot ajuta oamenii să scape de o problemă globală: foametea. Experiența acolo a fost minunată. Nu numai ca am îndrumat mulți oameni în a face o faptă bună, ba chiar am adus multe zâmbete pe multe chipuri frumoase. Aș mai participa o dată cu mare drag, căci sentimentul de implicare și împlinire bate durerea și oboseala pe care o simțeam după orele lungi de stat in picioare.” -Ciocan Diana-Paula-a IX-a D

“Participarea la voluntariatul organizat de Banca pentru Alimente a fost o experiență foarte frumoasă și utilă pentru mine. Am avut ocazia să ajut persoane aflate în nevoie și să înțeleg mai bine cât de important este să fim solidari unii cu alții. Activitățile au fost bine organizate, iar atmosfera din echipă a fost una prietenoasă și motivantă. M-am simțit apreciată și am învățat să lucrez mai bine în echipă. Cu siguranță aș mai participa la astfel de acțiuni pe viitor.” -Tulbure Adriana-a IX-a D

Banca pentru Alimente este mai mult decât o ocazie de voluntariat, este o metodă eficientă pentru a diminua risipa alimentară și pentru a ajuta considerabil persoanele defavorizate, dar și a ne aduce voluntarilor o experiență în plus și o perspectivă mai clară asupra acestei probleme globale.