Influența Inteligenței Artificiale(IA) Asupra Locurilor de Muncă

Termenul “inteligență artificială” a fost introdus în 1956 de către John McCarthy la Conferința de Vară de la Dartmouth. În anii 1940 și 1950, au fost dezvoltate primele computere și au început să fie elaborate concepte de programare și simulare a gândirii umane.

Începuturile conceptului de AI au apărut în anii 1950, când cercetătorii au început să exploreze posibilitatea de a crea mașini care să poată simula inteligența umană. În anii 1980 au fost dezvoltate sisteme de expertiză pentru a simula cunoștințele și abilitățile umane în domenii specifice.

Începand cu anul 2010 și până în prezent, s-au făcut multe cercetari și IA a inceput ușor ușor să se dezvolte. S-au făcut realizări semnificative și în recunoașterea vocii, procesarea limbajului natural, vizionare computerizată și alte domenii.

Astazi, IA este prezentă în numeroase aspecte ale vieții cotidiene, iar unii se tem ca nu cumva aceasta să evolueze atât de mult încât să înlocuiască chiar și locurile de muncă. Pot fi toate acestea adevarate? Vom afla in cele ce urmează.

În prezent, întreprinderile dintr-o mare varietate de sectoare folosesc inteligența artificială pentru a îmbunătăți o gamă largă de procese. Acest lucru se intamplă deoarece IA poate capta și analiza o cantitate imensă de informații într-un mod mult mai eficient decât oamenii. Acest lucru este posibil datorită capacității IA de a procesa date într-un timp foarte scurt.

În timp ce IA poate crește viteza de realizare a unui proces și reduce costurile acestuia, are și un impact semnificativ asupra ocupării forței de muncă. Locurile de muncă care implică sarcini repetitive și rutiniere sunt cele mai susceptibile de a fi automatizate. O analiză mai recentă a McKinsey estimează că până în 2030, aproximativ 25-30% din locurile de muncă ar putea fi afectate de automatizare și IA. Angajații care se ocupă de aceste sarcini pot fi nevoiți să caute noi oportunități de muncă sau să se reprofileze spre un alt domeniu.

Cu toate că IA va elimina in viitor multe dintre actualele locuri de muncă, thenologia va aduce noi oportunități. Rolurile din domenii precum dezvoltarea software-ului, analiza datelor și managementul proiectelor asociate inteligenței artificiale sunt în plină expansiune.

Inteligența artificială va afecta în mare parte locurile de muncă, însă asta nu e o problemă foarte gravă deoarece va aduce cu sine și noi posibilități de angajare. Cei care vor să rămână la curent trebuie să se conformeze și să studieze noi abilități.