1. Pentru a vă cunoaște mai bine, ne puteți spune mai multe despre dumneavoastră?
Mă numesc pr. Emil-Daniel Gașpar și provin din localitatea Lespezi, județul Bacău. Colegiul Național Catolic „Sfântul Iosif”, pe care l-am absolvit în anul 2012, mi-a fost timp de patru ani casă, familie, loc de formare și piatră de temelie pentru ceea ce sunt astăzi. După terminarea liceului, am urmat cursurile Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iași, pe care le-am absolvit în 2019. Timp de doi ani am activat ca preot vicar la Adjudeni, iar din vara anului 2021, până în prezent, îmi desfășor activitatea și misiunea de preot spiritual și profesor în cadrul acestui Colegiu Catolic „Sfântul Iosif”.
2. În copilărie v-ați văzut vreodată preot?
Spunea cineva: „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, vorbește-i despre planurile tale”.
Și… am început să-i vorbesc. În calitate de ministrant, încă de la începutul slujirii la altar, mi-am dorit să devin preot. Asemenea multor ministranți, „m-am jucat” și eu acasă de-a preotul, imitând rânduiala Sfintei Liturghii.
Însă ce m-a făcut să conștientizez mai mult vocația la preoție, a fost o „întâmplare” de care am avut parte când mă aflam în clasele gimnaziale, în timpul unei ore de religie. La un moment dat, profesorul a adresat o întrebare referitoare la Sfânta Liturghie: „Care este primul gând care vă trece prin minte atunci când preotul rostește îndemnul: Sus inimile?”. În clasă se așezase o liniște de mormânt. Nu venea de nicăieri niciun răspuns. După un moment de liniște profundă, un coleg s-a ridicat și a spus: „În momentul în care preotul rostește cuvintele: ”Sus inimile!”, eu îmi înalț inima pentru a i-o oferi lui Dumnezeu”.
Acest răspuns, poate pentru unii fără nicio valoare, pe mine personal m-a pus serios pe gânduri. În acea clipă, în interiorul meu simțeam nevoia de a-i dărui lui Dumnezeu nu doar inima ci, de a mă dărui în întregime Lui. Acel răspuns a aprins în mine scânteia dorinței de a-L urma pe Dumnezeu și de a raspunde chemării la Sfânta Preoție.
3. A existat un moment în care v-ați îndoit de această chemare? Dacă da, cum l-ați depășit?
Da, au existat. Iar toate acele momente aveau în prim plan întrebarea: „De ce eu?” O întrebare pe care mi-am adresat-o, și pe care i-am adresat-o și Lui. Mă gândeam că existau atâția tineri mai buni decât mine. Frământările acestea au existat până când am înțeles că vocația este ca o bucată de lut, pe care Olarul o ia și o modelează. Mi-am dat seama că El nu vrea de la mine decât să-i răspund, să mă las modelat de mâinile Lui. În fond, dacă Dumnezeu te alege, nu poți să i te opui la nesfârșit. La un moment dat vei ajunge să spui: „Iată-mă!”. Capitulezi, pentru că Dumnezeu alege pe cine vrea, când vrea și unde vrea.
4. Cum reușiți să păstrați un echilibru între slujirea credincioșilor și timpul pentru dvs.?
Cred că preoția este o opțiune curajoasă. La început nu o vezi așa, însă pe parcurs îți dai seama că te afli în fața unei provocări, că trebuie să îndrăznești să fii preot. Ce m-a surprins în vocația mea a fost modul tăcut și simplu în care lucrează Dumnezeu.
Dorința de a-i sluji pe oameni poate părea neobișnuită pentru o lume în care cei mai mulți sunt preocupați doar de ei înșiși. Atât Dumnezeu, cât și lumea caută preoți-păstori disponibili de a conduce mereu turma sa la „pășuni verzi” (Ps 22,2). Dar, pentru a reuși acest lucru, preoții, la rândul lor, au nevoie de momente de intimitate, de punere în practică, în meditație și rugăciune, a acelui îndemn al lui Cristos adresat apostolilor după întoarcerea lor din misiune: „Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!” (Mc 6,31).
5. Care este cea mai mare fericire a unui preot?
Fericirea în viața unui preot vine atunci când dăruiește și când se dăruiește. Personal, cea mai mare fericire este aceea de a ajuta oamenii să se elibereze, pentru a fi mai vii, pentru a fi „mai plini de divin”. Concluzionând, nu pot spune altceva decât faptul că, fericirea unui preot este un „amestec” de bucurie, mulțumire și de pace interioară, care izvorăște din dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele, dintr-o slujire dezinteresată, precum și din convingerea că slujirea și misiunea încredințață lui de Dumnezeu poartă amprenta veșniciei.
Articol realizat de: Jicmon Lucia Antonia, Balint Cristina, Baciu Alisia, Budău Alexandra.
