Pe troienele zăpezii stăm,
Și privim spre soarele serii,
Care spune și zace stâng,
In degetele urmării.
Un vânt șuieră de-afara pe geam,
In colțul tău cald de canapea,
Și minutele trec si ele,
Pe unde stelele-ar vedea.
Un munte se-ntrevede din mulțimea,
De ceata și fulgi de nea,
Cum cad și se-astern pe jos,
In ultimul colț umbros.
Un zambet scenic îmi transmiți,
Prin soarele ce bate iar,
In ziua noastră de iarnă senină,
Și un zar mai trece iar.
Îmi zâmbești împreună cu soarele,
Și-mi spui cuvinte dulci, alene,
Cum și un trandafir ar vrea,
Sa fie iubit în dulce stea.
Arunci un zâmbet trist, și cerul se-ncruntă,
La semnalul tău ușor timid,
Și-mi spune din zări o voce în șoaptă,
Că inima e plina grămadă,
De fulgi de nea în groapă.