,,Mă numesc Adrian Farcaș și sunt profesor de Educație muzicală, o profesie care îmi permite să transform fiecare oră de curs într-o călătorie prin universul sunetelor. Cred cu tărie că muzica nu este doar o disciplină de studiu, ci un limbaj universal care educă sensibilitatea, disciplina și creativitatea copiilor, adolescenților. Misiunea mea pedagogică este de a-i ajuta pe elevi să descopere armonia — atât pe cea din partituri, cât și pe cea din interacțiunile umane. Fie că explorăm istoria marilor compozitori sau descifrăm tainele teoriei muzicale, urmăresc constant să insuflu elevilor mei plăcerea de a asculta activ și curajul de a se exprima artistic. Pentru mine, succesul în educație se măsoară în sclipirea din ochii unui elev care înțelege un ritm complex sau care reușește să simtă emoția din spatele unei piese clasice. Deasemenea, în calitate de părinte, profesor și dirijor, consider că rolul meu este de a crea punți: în școală, cultiv, disciplina și bucuria armoniei în rândul elevilor, în timp ce în cadrul corului elevilor, cât și al celui din comunitatea catolică ”Fericitul Ieremia” – Bacău, muzica devine un liant spiritual pentru întreaga comunitate din Bacău. Această dublă misiune îmi oferă privilegiul de a vedea cum arta corală unește generații și inimi. Zi de zi, viața mea gravitează în jurul sunetului, în toate formele sale de exprimare. Sunt profesor de educație muzicală, însă dincolo de catedră, mă definesc prin dialogul cu instrumentele mele de suflet: vocea, pianul și orga clasică. Activitatea mea pedagogică se împletește strâns cu cea de dirijor, coordonând cu entuziasm corul școlii, unde încerc să le modelez elevilor nu doar vocile, ci și spiritul de echipă. În paralel, am onoarea de a dirija corul Bisericii Catolice „Fericitul Ieremia” din Bacău, un loc unde muzica devine rugăciune și unde am ocazia să explorez profunzimea repertoriului sacru. Pentru mine, fie că sunt la claviatură sau în fața unui ansamblu vocal, muzica rămâne singura cale de a comunica dincolo de cuvinte. În tot ceea ce fac, îmi propun să aduc un plus de frumos în comunitatea noastră și să păstrez vie tradiția corală, atât în școală, cât și în spațiul spiritual al comunității băcăuane.
Pasiunea mea pentru muzică nu a apărut dintr-o simplă curiozitate, ci a crescut natural, fiind hrănită de mediul în care m-am format. Rădăcinile acestei chemări se află în biserica catolică, locul unde am descoperit pentru prima dată măreția sunetului și puterea rugăciunii cântate. Am descoperit această lume încă din copilărie, din postura de ministrant, unde am înțeles că ordinea și armonia sunt esențiale. Modelele mele au fost bunicii și părinții, acele „modele vii” care mi-au insuflat credința și respectul pentru valorile profunde, dar și dascălii care au știut să vadă în mine scânteia talentului. Ei au fost mentorii care m-au ghidat spre arta corală și instrumentală, și m-au învățat că muzica este, înainte de toate, o formă de dăruire. Fiecare notă pe care o cânt fie vocal, pian sau la orgă, astăzi este un ecou al acelor ani de formare, o moștenire primită de la profesori, pe care încerc să o transmit mai departe elevilor mei și nu numai.
Ceea ce mă inspiră cel mai mult este momentul magic în care mesajul textului și cel melodic încetează să fie simple semne pe o partitură și devin emoție pură. În procesul de creație, mă las ghidat de bucuria de a cânta, o stare care mă transformă și mă încarcă cu energie, fie că sunt singur în fața instrumentului (pianul sau orga), fie că mă aflu în fața unui ansamblu.
Atunci când dirijez corul, inspirația mea izvorăște din conexiunea invizibilă care se creează între mine și coriști. Este o formă de dăruire totală: eu le ofer viziunea mea asupra piesei, iar ei îmi răspund prin vibrația vocilor lor. Ca dirijor, mă simt inspirat de puterea colectivă a grupului; să vezi cum zeci de respirații se unesc pentru a transmite un singur mesaj este o experiență care mă motivează să tind mereu spre perfecțiune. Ca dirijor, simt o imensă responsabilitate a corului — aceea de a modela nu doar sunetul, ci și caracterele. Însă această responsabilitate vine la pachet cu o mare inspirație, deoarece observ cum puterea care ne dă muzica ne modelează pe toți, ne disciplinează și ne face să dăm tot ce avem mai bun. Aici intervin dăruirea grupului și prietenia, care sunt la fel de importante ca talentul individual. Această prietenie depășește granițele sălii de clasă sau ale școlii. O sursă constantă de sprijin și inspirație o reprezintă prietenia Părintelui Liviu, alături de care colaborez cu mare drag. Această conexiune spirituală și umană îmi reamintește mereu că muzica, în esența ei, este despre comunitate, legături profunde și despre a construi punți între oameni. În final, mă inspiră gândul că muzica noastră poate schimba starea de spirit a celui care ascultă, oferindu-i un moment de liniște sau de înălțare spirituală.
Un moment care mi-a schimbat definitiv perspectiva asupra profesiei mele a fost cel în care am realizat că o notă interpretată perfect, dar fără trăire, rămâne un simplu sunet rece. Această lecție surprinzătoare m-a marcat profund și m-a făcut să înțeleg că rolul meu, ca profesor de educație muzicală și dirijor, este să arăt elevilor că un profesor de muzică prețuiește sentimentele la fel de mult ca notele corecte. Am simțit acest lucru cel mai intens în timpul prestațiilor noastre. Atunci am observat cum empatia și comunicarea autentică dintre mine și cor au creat o vibrație care a depășit barierele scenei. Nu a mai fost vorba despre corectitudinea partiturii, ci despre emoția pură pe care o împărtășeam cu publicul. Menținerea legăturii cu comunitatea din Bacău (prin participarea la diferitele competiții corale), mi-a oferit confirmarea că muzica este cel mai scurt drum către inima celuilalt. Acest context local oferă credibilitate și căldură misiunii mele, transformând fiecare lecție într-un exercițiu de omenie, unde învățăm împreună că armonia începe în interiorul nostru, înainte de a fi auzită la pian sau la orgă.
Armonie– Este puntea dintre muzică și viață. Așa cum la pian sau în cor căutăm echilibrul perfect între sunete, și în relația cu elevii și colegii (familia școlară) caut să construiesc un mediu bazat pe înțelegere și respect. Armonia este ceea ce transformă un grup de oameni într-o comunitate.
Dăruire– Reprezintă motorul activității mele față de familie și profesie. Muzica nu se poate face „cu jumătate de măsură”. Fiecare oră de curs, fiecare repetiție cu corul și fiecare moment la pian necesită o dăruire totală a sinelui pentru a putea transmite un mesaj autentic celor care ascultă.
Credință– Este rădăcina spiritualității mele și legătura mea profundă cu Divinul. Credința îmi dă sensul și puterea de a vedea muzica nu doar ca pe o artă, ci ca pe o formă de slujire a divinității și a semenilor, o moștenire sacră primită de la bunici, părinți și mentori.”
-Farcaș Adrian