În albia veșmântului ne-ntrerupt m-ascund,
Și caut să găsesc o cheie,
Prin care s-ajung în gara vie,
De morminte și trenuri ce trec în clipe.
Împovărat și străin cu mine inund,
Și vântul ce bate din dreapta,
Sunetele murind le afund,
În stânga pomilor, armata.
Șuieră și se lasă bătut,
În stele ce ard pe cer,
O lumină ce stă și-așteaptă temut,
Un ger cumplit aștern.
De micile scântei se feresc,
În castelul negru de departe,
Sunete răsună în vânt acute,
De sufletele moarte.
Un val de apă vine-n drum,
Și stau sa mă cuprindă,
Sa simt și eu un sunet scurt,
In noaptea rece-n tindă.
Îți las un mesaj, cerul fiind martor,
În stelele de vară,
Cum ai supus un dulce fior,
Și dorul să-l repară.
Alexandru Ciobotaru XI-C