Poem fără sfârșit

Din ecoul conștiinței meleÎmi răsună-n suflet o mângâiere,Gândindu-mă că odinioarăÎn inimă-mi era primăvară. Locuința îmi era Edenul,Iar puritatea îmi sculpta poemul.Soarele îmi erai tu, Dumnezeu,Iar Adam și Evă îți eram eu. Fugeam printre miile de stele,Râdeam și mă împiedicam de ele,Cădeam și mă prindeai grațios,Copil fiind, te priveam duios. Petreceam...

Prizonieri

Între mâini și sângeȘi lacrimi de scăpareLanțuri de aramăSe arată tare. Cu sânge am rămas pe mâiniCând m-ai lăsat în drumul greuȘi dorul e lăsat în urmă iarStelele au scăpat. Stele pe cerul meu griAu răsărit din seninȘi inima mi-a spusCă tu ești, acolo sus. În brațe străineM-am scufundat o...

Fiind băiet prin codrii căutam

O voce stinsăŞi un abis pierdut,O cale-ntinsăCe n-are-un început. Şi mă plimbam prea desCa să mai pot uita,Eram de ne-nţelesŞi eu, … şi lumea mea! Simţeam că nu sunt singur,Printre copacii deşi…În cap aveam un murmurDe pomi neînţeleşi. Şi în apus de searăAdesea ascultamToţi greierii de ceară,În timp ce eu...