Dincolo de catedră -Floareș Dana

,,Mă numesc Floareș Dana și, în prezent, sunt profesor de limba franceză la Colegiul Național Catolic Sf. Iosif din Bacău. Menționez în prezent pentru că, după terminarea facultății la Iași, viața m-a purtat prin mai multe instituții școlare: Școala “Oneaga”, com. Cristești în jud. Botoșani, apoi în jud. Bacău, orașul Bacău: Liceul “Letea”, desființat (2 ani), Liceul Sportiv(1 an), Liceul Economic(1 an), Liceul “Bacovia” (actualul C. N. “Ferdinand I” – 7 ani). In aceste școli, am avut ore de franceză, română și literatură universală – o adevărată bucurie.

Din fericire, am avut de unde alege: lectură, inclusiv expresivă (literatura română și universală), teatru, croitorie, împletit, călătorii. Țări în care am fost deja: România. Franța. Bulgaria. Republica Moldova. Turcia. Olanda. Belgia. Italia. Ungaria. Egipt. Maroc. Grecia. Țările baltice.
Asadar, am ales călătoriile.

De la căutarea locațiilor până la împărtășirea impresiilor. Când mergeam cu soțul, bucuria împărtășirii era întreagă, el cunoscând inclusiv persoane care, deși și-ar fi permis din punct de vedere financiar, nu plecau niciodată nicăieri. Acum sper că face în continuare terapie și călătorește printre stele, în universul acesta mare.

Cred că un moment surprinzător a fost călătoria în Egipt. După… opulența hotelului(5 stele, all inclusiv, etc.), am văzut pe valea Nilului atâta sărăcie mizeră, atâta neputință, atâta indiferență față de ceea ce la noi erau realități normale, implementate demult (2 exemple: accesul la educație și accesul la surse de informare, oricât de manipulatoare ar fi fost). Și atunci am zis: “Doamne, săru’mâna că m-ai născut în România!”

Cunoaștere – în principiu, dacă ne pasă și ne implicăm adică punem suflet, călătoriile pot, de fiecare dată, să ne învețe ceva esențial. De multe ori, suntem validați/bonificați mai degrabă pentru efortul personal investit decât pentru nivelul de performanță pe care îl atingem.

Comunicare – (de cele mai multe ori în limbă străină) – inter relationare . (E important, zic eu, să vorbești cu oamenii locului vizitat. Unii se “deschid” mai greu decât alții, dar experiența te ajută să discerni adevărul de ceea ce crede interlocutorul că “dă bine” și se potrivește, din perspectiva lui, orizontului tău de asteptare.

Noutate – chiar și o locație unde ai mai fost, poate să-ți ofere “surprize” care să te învețe ceva nou. Doar să îi acorzi o șansă. La fel e și cu oamenii. Nu-i așa?”

-Floareș Dana