,,Mă numesc Gherghel Adrian Cătălin, în acest moment sunt profesor de matematică la CNC ,,Sf. Iosif ‘’ din Bacău. M-am născut în Bacău, am terminat liceul ,,Gheorghe Vrânceanu ‘’ din Bacău, profil matematică-informatică în anul 1995. Ulterior am absolvit în cadrul Universității ,, Vasile Alecsandri ‘’ din Bacău studii universitare de licență, în cadrul Facultății de Litere și Științe, profil economic, specializarea Marketing în anul 1999.
Imediat după terminarea studiilor am efectuat stagiul militar care la acel moment era obligatoriu, la Câmpina, jud. Prahova, Arma: Poliție. Mi-am dorit atunci, la vârsta de 22 de ani, să obțin un post de ofiter în cadrul Poliției Economice. În anul 1999, România se afla într-o situație economică dificilă, una dintre cele mai grele perioade ale tranziției post-comuniste, cu impact direct asupra locurilor de muncă.
După efectuarea stagiului militar, mi-am început cariera ca economist la SC ,, Perla Moldovei ‘’ SA din localitatea Slănic-Moldova, apoi am continuat la SC ,, Luceafărul ‘’ SA din Bacău. La un anumit moment am gândit să am propria afacere, o idee cu un impact profund, atât pozitiv, cât și dificil.
În paralel, în toți acești ani, am desfășurat activități de educație la matematică, cu diverse persoane. Astfel de activități au început devreme și mi-au dat șansa să cunosc elemente de matematică, este vorba de o învățare reciprocă.
Apoi, am finalizat studiile universitare de licență a Facultății de Științe , programul de studii Matematică, Universitatea ,, Vasile Alecsandri ‘’ din Bacău, completate ulterior cu studiile universitare de masterat a Facultății de Științe și Mediu, programul Matematică Didactică, Universitatea ,, Dunărea de jos ‘’ din Galați.
Am făcut aceste ultime studii ca să pot fi alături de elevi , de fapt locul meu îl consider potrivit în învățământ, deși s-au schimbat multe în comportamentul elev-profesor. Posibil ca la acest moment să acord mai mult timp copiilor-adolescentilor, poate pentru că ei sunt mai aproape de sinceritate, mai aproape de mine.
Vizavi de pasiune, pot spune așa: La un anumit moment, ai să iubești matematica, pentru că ea doar dă, nu îți ia nimic!
Răbdare – matematica se construiește pas cu pas, iar lucrul cu elevii cere timp, calm și înțelegere pentru fiecare ritm de învățare.
Dăruire – dorința de a fi alături de elevi, de a explica, de a reveni și de a nu renunța atunci când apar dificultăți.
Credință – convingerea că matematica formează gândirea și caracterul, iar educația are sens atunci când este făcută cu sinceritate și implicare.“
-Gherghel Adrian-Cătălin