Gandul ca deja am ajuns sa fiu eleva in clasa a XI-a, ma intristeaza teribil. Cand prietenii mei absolventi imi povesteau cat de repede au zburat anii de liceu, nu credeam sa aiba atat de multa dreptate.
Acum 3 ani, cand am aflat vestea ca sunt boboaca in acest colegiu, nu pot spune ca am fost foarte fericita. A urmat sa primesc un telefon de la asa o zisa “Diana”, care mi-a spus ca exista posibilitatea sa fim colege, veste care m-a bucurat, deoarece chiar daca acest colegiu nu era cel la care imi doream sa intru, nu eram chiar atat de singura. Abia mai tarziu insa urma sa aflu ca este cel mai bun lucru oferit de Sus.
Fiind o fire destul de extrovertita, m-am acomodat destul de repede cu colectivul si gandul ca in sfarsit fac parte din invatamantul liceal. Am petrecut semestrul 1 din clasa IX-a la liceu, fizic, facandu-mi cele mai frumoase amintiri, iar Diana, “fata cu apelul”, devenind cea mai buna prietena a mea <3. Nevoia de socializare, prieteni, de sentimentul ca fac ceva si fac bine, m-a facut sa ma inscriu si la voluntariat. Sincera sa fiu, nu aveam curajul sa o fac singura, daca colega mea, Alina, nu ma sustinea cu sfaturi, idei si plusuri pe care le as avea daca as merge, asa ca ne-am inscris impreuna la Don Bosco.
Din pacate insa, nu dupa mult timp, am aflat ca se raspandeste o asa numita Pandemie. Stirile circulau, iar pandemia, Virusul Corona, ori COVID-19, avea sa ne taie din fericire.
Doar un semestru din primul an de liceu l-am petrecut fizic, urmand ca pe cel de-al doilea si aproape toata clasa a X-a, sa le petrecem on-line. Acea perioada este una despre care nu cred ca voi vorbi vreodata. Simt ca perioada respectiva a fost una oarba, ca scoala si socializarea au un rol foarte important, atat in dezvoltarea copiilor, cat si in rutina de zi cu zi. Scoala on-line nu a insemnat nimic pentru mine, doar lipsa de motivatie, anxietate si lipsa de comunicare, lucruri de care nu are nevoie nimeni, atat elevi, cat si profesori, oameni fiind toti pana la urma:). Cu speranta la mai bine, am mers inainte, asa cum s-a putut.
La inceputul clasei a XI-a, s-a ajuns la concluzia ca scoala on-line nu este benefica pentru nimeni, luandu-se astfel decizia sa ne intoarce la scoala in format fizic, veste care m-a bucurat enorm. Diferenta de la on-line, la fizic, s-a observat imediat. O data cu intoarcerea la scoala, s-a intors si motivatia mea pentru a reusi sa-mi indeplinesc toate visele, pentru a invata, vazandu-se asta cu ochiul liber..in catalog:).
Mi s-au pus, si mi se pun in continuare foarte multe intrebari referitoare la ce urmeaza, la viitorul meu. De-a lungul liceului am avut multe idei; Facultatea de Psiholgie a fost una dintre primele variante. Mai tarziu insa, pasiunea catre miscare, locomotie, care exista din clasele primare s-a dezvoltat, iar dupa toate sfaturile oferite de doamna diriginta, mi-am dat seama ca vreau sa ajut, vreau sa descopar si vreau sa fiu fericita facand ceea ce-mi place, acest lucru devenind posibil lucrand ca Kinetoterapeut.
Ca incheiere, pot spune ca perioada liceului a fost si inca continua a fi cea mai frumoasa perioada a vietii mele. Perioda in care am invatat, m-am dezvoltat din toate punctele de vedere, si nu in ultimul rand, am cunoscut persoane pe care nu as vrea si chiar daca as vrea, nu le-as putea uita vreodata. In cadrul acestui colegiu am reusit sa-mi indeplinesc unul dintre vise, acela de a fi fericita. Multumiri!