De când ne-am născut,fiecare dintre noi a început sa învețe.La început a învățat strictul necesar unui copilaș:sa ascule,sa vorbească și sa meargă,ca mai apoi:sa scrie,citească și sa fie descurcăreț.
Cu toții am trecut prin aceasta “fază începătoare” a vieții,iar acum vă voi povestii cum a decurs următoarea “fază”,cea în care o persoana,respectiv o fată,ajunge la liceu și treptat încearcă să-și descopere sensul vieții.Va reuși adolescenta sa își îndeplinească scopul…?Haideți sa îi citim împreună o parte din viața ei!
Repartizat/ă final în:Liceul “Henri Coandă” din Bacău.Așa a început primul meu mental breakdown:).Când am aflat că n-am reușit sa intru în liceul dorit și am intrat în “Coandă”,am avut un nod în gât și o stare de nedescris,dar când am aflat că și sora mea,dar și cea mai bună prietenă tot acolo au intrat….am avut o criză de ras și m-am simțit instant mai bine,știind ca măcar nu voi trece singură prin “cea mai frumoasă experiență”,cea a liceului.
Timpul a tot trecut,iar toamna s-a apropiat și a adus cu ea și începerea unor noi experiențe(și încă ce experiențe:)) ).Ca o primă experiență voi lua alegerea locurilor în bănci și cucunoașterea colegilor.Eu și prietena mea am ajuns primele din clasă la inaugurarea primului an de liceu,în curtea cestuia,dar,știți și voi cum roata se întoarce…cam așa ne-am întors și noi din primele în curtea liceului în ultimele în sala de clasă.Cum toată lumea își ocupase deja locul dorit,ghiciți ce banca a rămas libera?Prima!Sa stai în prima bancă,unde ești vizat de toți profesorii și de restul clasei,nu suna prea tare,nu?Nici n-a fost!:)La început profesorii ne luau primele în vizor la teme și ascultări,mai apoi colegii nu vorbeau între ei și s-au format mici grupulet,ca abia dupa câteva săptămâni sa se ajungă sa ne înțelegem toți între noi,ca o familie.
Țin minte cum mergeam și plângeam singură către stație la 06:50 ca să prind autobuzul sa merg la “cea mai frumoasă experiență”!!
Poate pentru alții chiar a fost o experiență plăcută,dar pentru mine începutul a fost puțin mai greu,datorita colegiilor care la început nu voiau sa coopereze și a doameni diriginte care și ea,tot la început,mai mult ne despărțea decât ne unea.Bine că toate acestea s-au schimbat și am devenit o clasa foarte unită si memorabilă,sa spun așa.Am foarte multe amintiri în primul an de liceu.De la prima despărțire,la primul meu 4 la franceză,urmat de băieții mai mari de pe hol care mai aveau puțin și își scoteau ochii ca sa ne vadă mai bine pe noi “boboacele”.Fiecare dintre colegii și colegele mele încercau sa își facă o impresie cât mai buna,la fel și eu:).Îmi pregăteam outfit-urile cu o seară înainte(ele fiind diferite în fiecare zi),îmi aranjam parul și mulțumesc Doamne ca nu foloseam machiaj atunci,altfel nu mai prindeam eu autobuzul de dimineață..cel prea mult dorit:))
Timpul,ca de obicei,a trecut foarte repede și uite așa ne-am trezit toți în fața telefonului/laptop-ului/calculatorului,făcând ore online.
De când a apărut virusul “Covid-19/Coronavirus/SARS-CoV-2” sau cum doriți să-i spuneți,toată viața noastră de liceu s-a dat peste cap,și,iată-ma acum în clasa a 11-a,semestrul al ||-lea,în Colegiul Național Catolic “Sf.Iosif” Bacău.Aceeași curte cu vechiul liceu,dar profil și personal diferit.De pe filologie am trecut la științe sociale,la o noua dirigintă,noi colegi,noi profesori…cam totul este diferit aici.Am reușit mai greu sa ma acomodez și am trecut prin niște mici certuri cu noii colegi,dar toate lucrurile negative s-au sfârșit și acum totul este chiar foarte frumos.Doamna dirigintă este complet diferită și o persoana îndrăgită și plăcută,colegii sunt prietenoși și destul de amuzanți,profesorii sunt,ca în fiecare școli,diferiți.Nu pot spune despre ei ca sunt perfecți,cum mi-am imaginat când eram mai mică,dar nici ca nu sunt mulțumită de ei.Datorită lor,cunoștințele mele s-au multiplicat și pot spune că am evoluat frumos,chiar dacă încă mai am foarte multe de învățat.
Recunosc,imi este dor de vechii mei colegi,chiar și de doamna dirigintă,care chiar dacă era puțin mai severă,ne voia doar binele.Ii doresc atât ei,cât și vechilor mei colegi multa sănătate și rezultate cat mai bune la BAC!!<3
Cred ca toți dintre noi,cei aflați încă în liceu,am primit foarte des întrebarea “Șiii….Ce vei face mai departe?”Toată lumea vrea sa știe ce ținte vrem sa atingem în viitor,dar sa îți alegi un drum în viață pe care știi că trebuie să îl urmezi și după care vei trăi,nu este chiar atât de usor.Încă din clasa a IX-a mi-am tot schimbat alegerile.În primul an de liceu am vrut sa devin arhitect,urmat de avocat.În al doilea an am vrut sa devin psiholog,ca mai apoi sa ajung kinetoterapeut.Acum,mă aflu în clasa a XI-a și tot încerc sa aleg dintre designer grafic,psiholog și profesor de engleza.Multe lucruri îmi trec prin cap în momentul de față și sper ca până la sfârșitul clasei a XII-a sa pot decide ce studii vreau sa urmez pe viitor.
Din toți anii petrecuți până acum în liceu,pot spune fără reținere ca din greșeli chiar se învață destul de multe lucruri!Ca orice persoană,am tot făcut greșeli,am rupt prietenii care am crezut ca nu se vor termina,am trecut prin experiențe și perioade destul de grele care m-au schimbat și m-au făcut sa fiu ceea ce sunt acum.Pot spune ca,după toate prin care am trecut până acum,sunt mandra de mine că încă nu renunț și vreau sa ajung cineva în societate.Nu știu încă ce vreau exact,nu îmi cunosc încă scopul în viață,dar sper și cred ca îl voi alfa la momentul potrivit,cât mai curând!:)
Mă numesc Pătrașc-Lungu Ana-Maria,iar aceasta a fost o mica bucată din jurnalul meu.Sper ca toți care au citit acest articol sa își descopere sensul vieții,dacă nu au facut-o deja și o viață cât mai bună, plină de împliniri.<3