La ora de română din această săptămână, clasa noastră s-a transformat într-un adevărat teatru! Tema a fost să punem în scenă un fragment din piesa „Chirița în provinție” de Vasile Alecsandri, iar echipa noastră a ales momentul hilar în care Guliță, dorind să demonstreze că este „băiat mare”, insistă să călărească singur – doar ca să sfârșească într-o căzătură spectaculoasă care îi păcălește pe toți că ar fi murit.
Am avut cinci minute să ne organizăm, dar atmosfera de improvizație ne-a făcut să ne descurcăm cu ce aveam la îndemână. Rolurile s-au împărțit rapid: Mihaela a jucat-o pe Luluța, prefacându-se de parcă ar fi nebună, cântând si dansând , iar Tiberiu a fost Guliță, intrând în rol cu multă prestanță și pasiune. Calul improvizat a fost dragul nostru coleg Robert , pe care Tiberiu l-a încălecat cu mare încredere, pregătit să-și arate „bărbăția”.
În timp ce toți erau ocupați cu „moartea” lui Guliță, Luluța, rămasă singură, a început să danseze și să cânte, fericită că a scăpat de farsele lui. Mihaela a improvizat un mic cântecel, iar colegii din public au râs cu lacrimi la încântarea exagerată a personajului.
Exact în mijlocul dansului, Leonaș (jucat de Rares ) a apărut elegant, stârnind uimirea tuturor. Cei doi s-au îmbrațișat cu patos ca doua suflete care se iubeau din totdeauna. Fericirea stârnită de revederea lor îi fac pe amandoi să-și doreasca a fugi în lume doar ei singuri.
Atunci, Chirița a intrat pe scenă, însoțită de cetățenii care îl purtau pe Guliță pe sus, plângând în hohote. Cu un ton exagerat, colega noastră, în rolul Chiriței,Daria, a strigat:
„Vai, sărmanul meu copil! Cine ți-a făcut una ca asta? Guguță al meu!”
Cetățenii o încurajau zgomotos, fiecare mai teatral decât celălalt, în timp ce Guliță, „mort” până atunci, a deschis ochii și a spus triumfător:
„Hei, hei,înca trăiesc!”
Sceneta s-a încheiat cu aplauze și râsete din partea colegilor. Doamna profesoară ne-a lăudat pentru modul în care am surprins spiritul comic al piesei și pentru creativitatea replicilor. Am plecat de la oră cu zâmbete largi și cu o mai bună înțelegere a umorului și a ironiei lui Vasile Alecsandri.
Aceasta a fost, fără îndoială, una dintre cele mai amuzante ore de română pe care le-am avut vreodată!