Am intrat in acest colegiu cu gandu ca voi deveni o politista de succes, dar spre marea mea surprindere, totul s-a schimbat radical.
Inca de prin clasa a-V-a ma visam ca peste ani de zile fiind o politista, mai exact la criminalistica. Ma informasem despre profilele de la licee si mi-am spus ca urmatoarea oprire va fi pe un profil socio-uman.
Ajunsa la Colegiul Catolic, in banca a 2 a de langa usa, ma simteam implinita, dar totodata imi era frica de ceea ce va urma. Cred ca cel mai mare noroc al meu a fost ca am picat intr-o clasa cu niste colegi minunati, iar diriginta a devenit o mama si un model de urmat. A fost totul minunat pana in al doi-lea semestru. Atunci totul luase o noua intorsatura.. nu voi uita niciodata vorbele doamnei diriginte: “luati-va totul din banci si dulapuri, faceti curatenie, pentru ca timp de doua saptamani vom sta acasa, iar clasele vor fi dezinfectate”
Cele doua saptamani s-au lungit pana-n anul urmator.. eram in clasa a-X-a iar noi tot online ne aflam. Aceasta pandemie pot spune ca mi-a schimbat ideile, chiar si visele. Deja in acel an nu stiam ce imi doream sa devin sau ce sa fac dupa terminarea liceului. Am stat asa pana in luna mai. Pe 4 mai, toti ne aflam in banci. Cred ca a fost cea mai mare bucurie pe care o traisem. Tot atunci incepusem sa devin si independenta. Pot spune ca atunci imi marcasem o dorinta de pe lista.
In clasa a-XI-a mereu ma intrebau ceea ce vreau sa fac mai departe, iar eu nu stiam sigur daca sa ma duc sau nu la facultate. Auzind asta, doamna diriginta alaturi de prietena mea m-au facut sa inteleg ca fara o facultate n-as putea realiza mare chestie. Imi spusese multe optiuni, printre care si cea de kinetoterapie. Am inceput sa ma documentez si pot spune ca am inceput sa inchid ochii si m-am vazut in propriul meu cabinet ajutand oamenii.
Daca m-ar intreba cineva ce-mi doresc, i-as spune fara nici o ezitare: ” ma vad luand examenul de bacalaureat cu note mari, terminand liceul alaturi de familia ce mi-am creat-o in acest minunat colegiu plin de profesori minunati, mergand mai departe la universitate alaturi de prietena mea, iar nu peste mult timp vom fi amandoua niste doctori kinetoterapeuti de succes”
Iar daca la inceput nu eram multumita de mine pentru ca intrasem aici, acum pot spune din tot sufletul ca Dumnezeu a lucrat prin cadrele didactice la implinirea mea- aceea de a deveni un copil implinit si fericit, si pentru asta nu cred ca-mi va ajunge o viata pentru a le multumi tuturor!