Unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trăit alături de mame mea a fost atunci când am organizat împreună cu fratele meu mai mic o surpriză pentru ziua ei de naștere. De dimineață ea plecase, urma să aibă o zi grea, obositoare, iar eu imediat m-am pus la treabă, voiam ca totul să fie gata până ajunge. Împreună cu fratele meu am făcut curat in toată casa, totul era curat și la locul său. După eu m-am pus să gătesc o cină destul de mare pentru doar 3 persoane. Pe masă am avut grijă să fie mâncarea ei preferată, iar în frigider desertulei preferat. În timp ce făceam asta, fratele meu se ocupa de baloane, a avut grijă ca casa să fie plină. Casa era plină de baloane, mirosea toată a friptură și legume la cuptor, pe masă era un buchet mare cu trandafiri roși, preferați ei. Casa arăta și mirosea genial, eram mândrii de noi.
Am așteptat-o amândoi cu sufletul la gură, aveam emoții, dacă era să nu-i placă? La scurt timp apare și mama, era obosită săraca, avusese o zi grea. Noi o așteptam cu sufletul la gură, îi așteptam reacția. Ea, imediat cum ne-a văzut, a început să plângă din cauza emoțiilor, era copleșită, nu se aștepta. A venit la noi și ne-a luat străns în brațe mulțumindu-ne pentru această surpriză. Toată seara am petrecut-o împreună răzând și povestind. A fost o seară de neuitat.