Se presupune faptul că, în viață, omul ar trebui să își îndrepte privirea în 4 mari direcții: înainte, pentru a nu se abate de la drum, înapoi, pentru a nu uita din ce origini și-a pornit viitorul, în stânga și în dreapta, pentru a observa persoanele care sunt lângă el și sus, pentru a-și aminti de neînsemnătatea sa în raport cu Divinitatea.
Astăzi vom selecta o singură direcție. Diferită de noi, dar egală într-o oarecare măsură. Vom privi în stânga și în dreapta și vom observa zeci de oameni care îmbracă aceeași culoare. Vom remarca mamele ale căror copii poartă o bandană albastră legată la mână și aparținătorii diferitelor categorii de vârstă, care aleg să pună în evidență ceea ce există dincolo de frumusețea unei culori. Pentru că empatia nu are graniță, iar în contextul nostru hotarul își naște începuturile în privirea rătăcită a unui copil autist. În neputința sa de a menține un contact. În rapiditatea manifestărilor sale. Dezvoltă atașamente, fie ele evitante sau preocupate. Îmbrățișează sau nu, mișcarea permanentă e o obișnuință, râde mult sau erupe precum un vulcan. Vorbește prea mult sau deloc, iubește afecțiunea și îi învață pe oameni iubirea și răbdarea. Copiii cu autism ne amintesc zilnic faptul că lumea nu este trăită în același mod de către toți și că normalul nu reprezintă un traseu fix, ci un spectru larg de feluri de a simți și de a înțelege. Ne arată că răbdarea nu e opțională, ci esențială, iar uneori trebuie să încetinim pentru a realiza ceea ce se întâmplă. Ei reprezintă latura lumii care se remarcă prin existența unor capacități deosebite. Prin “deosebitul” cu care se nasc în conștiință și în suflet, sunt mai umani decât unii oameni simpli.
Lista poate continua la nesfârșit, mai ales când ești cunoscător. Astăzi este despre copiii cu autism. În cadrul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, să privim în stânga și în dreapta. Să îi observăm, să îi apreciem, să îi acceptăm. Să le privim inocența și să le admirăm vulnerabilitățile, pentru că, înainte de ceea ce sunt, sunt aparținătorii aceleiași condiții umane. O atenție deosebită în cadrul acestei zile este îndreptată și asupra părinților, care au crescut asemenea copii și cărora le-au fost alături de la început până la final. Pentru că este și o zi a lor. Nu este o viață ușoară, dar este cu siguranță o viață frumoasă. Uneori este dureroasă și complicată, dar aducătoare de bucurie. Pentru că toate eforturile depuse la finalul zilei nu sunt zadarnice. Din toate zbaterile pentru copiii lor rezultă ceva. Educarea și creșterea în acest context nu sunt ușoare, dar sunt posibile.
Și în colegiul nostru există asemenea cazuri și putem confirma că, dincolo de ieșiri, de comportamente, sunt copii excepționali ce poartă zilnic în suflet empatie și în minte inteligență. La mulți ani!
