Dincolo de catedră – Câtea Iuliana

,,Numele meu este Câtea Iuliana, sunt profesor de 17 ani, perioadă în care am lucrat cu foarte mulți copii, începând de la cei mai mici (cei de grădiniță 3-6 ani) și continuând cu elevii de clasele a VII-a și a VIII-a, precum și cu elevi de liceu. Această meserie/profesie mi-a oferit posibilitatea să cunosc foarte multe persoane și mă refer în primul rând la colegii mei, profesorii, cu care am colaborat mereu foarte frumos și pentru binele copiilor, dar și la elevii mei, de care îmi amintesc mereu cu drag.

Știu și cred că fiecare om are nevoie de o pasiune care să îi ofere sens, echilibru și motivație în viața de zi cu zi. Eu sunt o persoană deschisă, responsabilă și atentă la propria dezvoltare. Pasiunea mea este dorința de a evolua și în acest sens vreau ca toate lucrurile pe care le fac, indiferent de domeniu, să fie făcute cât mai bine, ajutându-i mereu pe cei din jur. Această pasiune s-a format în timp, datorită experiențelor de viață și dorinței constante de a mă perfecționa.

Cum am descoperit această pasiune? Cred că atunci când eram în liceu și am început să particip ca animator la Vara Împreună, la Don Bosco și apoi la întâlnirile săptămânale de la oratoriu. Așa am descoperit că orice lucru bine făcut este în primul rând o bucurie pentru cei din jur, dar îți oferă și ție o stare de bine și totodată te ajută să evoluezi ca persoană și să tinzi mereu către un alt ideal, pe care să îl atingi.

Cred că tot de la aceste experiențe ale verilor împreună și ale activităților săptămânale cu copiii a început să se dezvolte dorința de a lucra mai mult cu ei, de a-i ajuta și astfel am decis să urmez și cursurile DPPD pentru a deveni profesor. Lucrez cu drag cu toți copiii și îi sprijin mereu în activitatea didactică. Ceea ce mă inspiră cel mai mult este ideea de a progres și satisfacția de a ști că munca și implicarea mea pot avea un impact pozitiv, atât asupra propriei persoane, cât și asupra celor din jurul meu.

Un moment important a fost acela, în care am realizat că pasiunea nu înseamnă neapărat un talent ieșit din comun, ci înseamnă perseverență, răbdare și dorința de a merge mai departe, chiar și atunci când apar dificultăți. Trebuie doar să înțelegi că orice lucru greu de făcut, cere mai mult efort, implicare, dar satisfacția reușitei te va umple de bucurie. Niciodată nu trebuie să ne oprim la prima dificultate întâlnită, trebuie ,,să luăm taurul de coarne”, să insistăm, să batem la uși închise și sigur vom reuși. Toate aceste încercări ne fac mai puternici și mai dornici de a face lucruri mărețe și frumoase și ne ajută să evoluăm ca persoane.

Ca să descriu această pasiune aș folosi trei cuvinte: perseverență, echilibru și motivație. Cred că acestea definesc cel mai bine modul în care pasiunea influențează alegerile și atitudinea mea față de viață.”

-Câtea Iuliana