,,Mă numesc Elena Paşcu, profesor la colegiul nostru, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani. Sunt specializată în limba latină şi în limba şi literatura română, domenii care mi-au trezit interesul încă din copilărie. Am avut parte de o educaţie de tip clasicist, pe care mi-am format-o prin lecturile care m-au pasionat...
Blog
Dincolo de catedră – Gașpar Emil-Daniel
,,Mă numesc Pr. Emil-Daniel Gașpar și provin din localitatea Lespezi, județul Bacău. Colegiul Național Catolic „Sfântul Iosif”, pe care l-am absolvit în 2012, a fost pentru mine mai mult decât un liceu: a fost casă, familie și loc de formare, care a pus piatra de temelie pentru ceea ce sunt astăzi. După liceu, am urmat cursurile Institutului Teologic...
Dincolo de catedră – Gherghel Adrian-Cătălin
,,Mă numesc Gherghel Adrian Cătălin, în acest moment sunt profesor de matematică la CNC ,,Sf. Iosif ‘’ din Bacău. M-am născut în Bacău, am terminat liceul ,,Gheorghe Vrânceanu ‘’ din Bacău, profil matematică-informatică în anul 1995. Ulterior am absolvit în cadrul Universității ,, Vasile Alecsandri ‘’ din Bacău studii universitare de...
Dincolo de catedră – Gherghișan Anca
,,Mă numesc Gherghișan Anca, profesoară de Educație Fizică și Sport. Despre mine pot spune că sunt o persoană foarte deschisă și sociabilă, însă există și momente în care pot deveni mai retrasă sau chiar antisocială, mai ales atunci când nivelul de stres este ridicat.În ceea ce privește pasiunea mea, nu pot spune că am...
Dincolo de catedră -Floareș Dana
,,Mă numesc Floareș Dana și, în prezent, sunt profesor de limba franceză la Colegiul Național Catolic Sf. Iosif din Bacău. Menționez în prezent pentru că, după terminarea facultății la Iași, viața m-a purtat prin mai multe instituții școlare: Școala “Oneaga”, com. Cristești în jud. Botoșani, apoi în jud. Bacău, orașul Bacău: Liceul “Letea”,...
Dincolo de catedră – Farcaș Adrian
,,Mă numesc Adrian Farcaș și sunt profesor de Educație muzicală, o profesie care îmi permite să transform fiecare oră de curs într-o călătorie prin universul sunetelor. Cred cu tărie că muzica nu este doar o disciplină de studiu, ci un limbaj universal care educă sensibilitatea, disciplina și creativitatea copiilor, adolescenților. Misiunea mea...
Dincolo de catedră – David Eduard-Cristian
,,Mă numesc Eduard-Cristian David. În prezent sunt profesor la Colegiul Național Catolic „Sfântul Iosif” și formator pentru seminariștii care învață în acest Colegiu. Sunt preot de aproape cinci ani de zile. Primii trei ani am fost vicar la Parohia Catedralei din Iași și capelan pentru studenții catolici din Iași. De aproape doi ani activez tot în mijlocul tinerilor, de data...
Dincolo de catedră – Chichiriță Mihai
,,Mă numesc Mihai Chichiriță și sunt preot, sfințit la data de 23 iunie 2022. După hirotonire, am activat timp de trei ani ca vicar în Parohia Lespezi, unde am fost implicat în activități pastorale și educative, în special cu tinerii și copiii. În prezent, îmi desfășor activitatea ca formator la Seminarul mic din Bacău, un rol...
Dincolo de catedră – Cozma Alice-Nineta
,,Mă numesc Cozma Nineta Alice, sunt profesor consilier școlar în cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bacău, iar din 2021 îmi desfășor activitatea la Colegiul Național Catolic „Sfântul Iosif” Bacău.Sunt o persoană care a ales să lucreze cu oamenii în cele mai sensibile spații ale lor: emoțiile, întrebările, frământările și căutările de sens. Mă...
Dincolo de catedră – Câtea Iuliana
,,Numele meu este Câtea Iuliana, sunt profesor de 17 ani, perioadă în care am lucrat cu foarte mulți copii, începând de la cei mai mici (cei de grădiniță 3-6 ani) și continuând cu elevii de clasele a VII-a și a VIII-a, precum și cu elevi de liceu. Această meserie/profesie mi-a oferit posibilitatea să cunosc foarte multe persoane și...